Apoi mai des.
Într-o zi, a recunoscut ceea ce evitase atât timp.
— Mi-a fost frică să pierd tot ce aveam.
— Și de aceea m-ai pierdut pe mine? — l-a întrebat Iulian.
Marius nu a avut răspuns.
Dar a rămas acolo.
Uneori, acesta este începutul unei împăcări.
În schimb, Elena nu s-a mai întors.
Și, pentru prima dată, Iulian nu a mai suferit din cauza asta.
Înțelegea acum că oamenii care pleacă atunci când pierzi totul nu erau, de fapt, alături de tine nici când aveai totul.
Într-o după-amiază, aproape un an mai târziu, Iulian s-a întors pe aceeași bancă din parc.
Copiii alergau.
Familiile râdeau.
Viața continua.
De data aceasta însă, nu mai privea totul din afară.
Pe banca de lângă el stăteau Rafaela și Diana.
Iar în mâna lui era încă acel bilețel pe care Rafaela îl păstrase zece ani.
La citit încă o dată și a zâmbit.
Uneori, cel mai valoros lucru pe care îl poți oferi cuiva nu sunt banii.
Este șansa de a merge may part.
Iar zece ani mai târziu, acea șansă găsise drumul înapoi spre el.
