— Tu ești tatăl meu?
Dragoș a simțit cum i se umezesc ochii.
— Da.
Matei a rămas câteva secunde pe gânduri.
— Atunci de ce ai venit atât de târziu?
Întrebarea l-a lovit direct în inimă.
S-a așezat în genunchi în fața lui.
— Pentru că nu știam unde ești. Dar dacă aș fi știut, aș fi venit în fiecare zi.
Matei l-a privit atent, ca și cum ar fi verificat dacă spune adevărul.
Apoi l-a îmbrățișat.
— Bine. Atunci poți să recuperezi timpul pierdut.
Dragoș a început să plângă.
Iar în timp ce își ținea fiul în brațe, a înțeles că uneori adevărul poate distruge o viață întreagă.
Dar tot el poate construi una nouă.
