Un străin aflat la sute de kilometri distanță.
Un om care nu o văzuse niciodată pe Sofia, dar care îi oferea șansa la viață.
Tratamentul a mers bine.
Încet, starea Sofiei s-a îmbunătățit.
După luni întregi de emoții și speranțe, a putut în sfârșit să se întoarcă acasă.
Între timp, cele două fete deveniseră cele mai bune prietene.
Iepurașul de pluș călătorea când la una, când la cealaltă.
Niciuna nu îl mai considera doar al ei.
Într-o seară le-am privit jucându-se împreună pe covor.
Râdeau fără griji.
Iepurașul stătea între ele.
Atunci am înțeles ceva simplu și profund.
Uneori, un gest mic de bunătate poate porni cu ani înainte, poate trece prin oameni care nu se cunosc și poate reveni exact atunci când este mai mare nevoie de el.
Iar legătura dintre familiile noastre începuse cu mult înainte ca noi să știm că existăm unii pentru alții.
