— Iar cine a crescut-o… a crescut un om care îi face pe ceilalți să se simtă văzuți.
Nu mai puteam respira.
Atunci i-am văzut.
Părinții mei.
Desigur că veniseră.
Mama:
— Elena…
Nu am răspuns.
Tata:
— Suntem mândri.
Lia l-a privit calm.
— Nu aveți dreptul să fiți mândri doar când vă vede lumea.
Tăcere.
Am plecat.
În mașină, Lia:
— Nu-mi vine să cred că am zis asta.
Am început să râd.
— Ce?
— Doar… îmi admir munca.
A râs și ea.
— Am fost prea dură?
— Nu. Ai fost sinceră.
