— Bună seara, a început el. Probabil vă întrebați de ce sunt aici.
Nimeni nu a răspuns.
— Am aflat că întreaga generație a fost invitată la această reuniune. Întreaga generație… mai puțin eu.
Liniștea s-a adâncit.
— Acum zece ani, lucrul acesta m-ar fi distrus.
Mai multe priviri s-au coborât spre podea.
— Aș fi crezut că problema este la mine.
Vorbea calm.
Fără furie.
Fără resentimente.
— În ultimii ani am învățat însă ceva foarte important: felul în care te tratează alții nu îți stabilește valoarea ca om.
Nimeni nu mai scotea un cuvânt.
— Nu am venit aici pentru că aveam nevoie de aprobarea voastră. Nu am venit pentru scuze și nici pentru răzbunare.
Și-a plimbat privirea prin sală.
— Am venit doar ca să aflu dacă mai port cu mine povara acelor ani.
A făcut o scurtă pauză.
— Și am realizat că nu o mai port.
În acel moment, mulți aveau ochii în lacrimi.
Iar cei care participaseră cândva la batjocura lui păreau incapabili să-l privească în față.
— Vă iert, a continuat el. Nu pentru voi. Pentru mine.
Sala amuțise complet.
— Și înainte să plec, vreau să fac ceva.
Atunci a scos un dosar.
