— Mai este loc pentru cineva?
Fetița s-a gândit câteva clipe.
Apoi i-a întins un creion.
— Poți să te desenezi și tu.
Pentru prima dată după mulți ani, Alexandru a simțit că ochii îi lăcrimează.
Nu din slăbiciune.
Ci pentru că înțelegea cât de mult pierduse.
Și cât de norocos era că mai avea o șansă.
Un an mai târziu, Valentina mergea la grădiniță.
Alexandru o ducea personal în fiecare dimineață.
Iar Marina nu mai era angajata nimănui.
Își construise propria viață, păstrându-și independența.
La serbarea de sfârșit de an, educatoarea le-a cerut copiilor să își deseneze familia.
Valentina a desenat trei persoane.
Pe mama ei.
Pe Alexandru.
Și pe ea.
Sub desen a scris cu litere stângace:
„Tata m-a găsit.”
Când Alexandru a văzut foaia, a simțit că valorează mai mult decât toate afacerile și proprietățile sale.
Pentru că uneori cea mai mare avere nu este ceea ce construiești în viață.
Ci familia pe care reușești să o regăsești înainte să fie prea târziu.
