Apoi mi-a făcut o propunere.
Să rămân alături de ea ca însoțitoare.
Cu un salariu adevărat.
Și cu ajutor pentru tratamentul mamei mele.
Nu am reușit să răspund imediat.
Doar am dat din cap.
Câteva săptămâni mai târziu, mama mea se simțea mai bine.
Primea îngrijirea de care avea nevoie.
Iar eu îmi beam ceaiul în grădina doamnei Dumitrescu, alături de o femeie care îmi devenise mai apropiată decât mulți oameni pe care îi cunoșteam de o viață.
Atunci am înțeles ceva important.
Demnitatea nu stă în bani, bijuterii sau case mari.
Demnitatea stă în omul care rămâne lângă tine când toți ceilalți aleg să se îndepărteze.
