— Deschide-o.
A ridicat capacul.
Și a încremenit.
Înăuntru nu era nicio bijuterie.
Erau capturile de ecran din sistemul de supraveghere.
Fotografiile vechi cu mine purtând colierul.
Documentele care demonstrau că îmi aparținea.
Și un bilet.
Fața i s-a albit instantaneu.
Soțul ei a luat documentele și a început să le privească.
În încăpere se făcuse liniște.
O liniște apăsătoare.
— S-a întâmplat ceva? am întrebat calm.
Alina m-a privit cu ură.
— Putem vorbi în privat?
— Nu.
Un singur cuvânt.
Atât.
Toți continuau să privească.
— Ai venit în casa mea, ai probat colierul bunicii mele, l-ai luat și apoi ai avut curajul să-l porți aici, în fața tuturor.
Nimeni nu mai scotea un sunet.
Soțul ei s-a întors către ea.
— Dă-l jos.
— Răzvan…
— Acum.
Pentru prima dată părea speriată.
Cu mâinile tremurânde a desfăcut închizătoarea și a scos colierul.
Soțul ei l-a luat și mi l-a întins.
— Îmi cer scuze.
Am verificat atent închizătoarea.
Era intactă.
