Ploua mărunt.
Țineam unul dintre băieți în brațe, iar ceilalți doi erau în scaunele de mașină.
Am rămas nemișcată în fața casei.
Cheia nu mai funcționa.
Am încercat din nou.
Și încă o dată.
Nimic.
Atunci ușa s-a deschis.
Iar în prag a apărut ea.
Amanta.
Purtând halatul meu.
Zâmbind.
— Ah, ai ajuns.
Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare.
— Ce cauți în casa mea?
— Casa ta?
A râs.
În spatele ei a apărut Adrian cu un pahar în mână.
— Nu mai este casa ta.
— Ce ai făcut?
— Am rezolvat problema.
— Cu mine și cu copiii tăi în spital?
— Nu dramatiza.
Apoi a arătat spre bagaje.
