Nu i-am răspuns imediat. Abia după câteva zile am prins curaj și l-am sunat eu. Am vorbit mult. Își cerea iertare, spunea că nu știuse tot — Mihai condusese discuțiile singur.
Nu am căutat vinovați. Doar am ascultat.
În seara aceea, am ieșit din nou pe pridvor, inspirând aerul răcoros. Luna se reflecta în fântâna veche și, fără să-mi dau seama, am zâmbit.
Decizia care păruse odinioară înfricoșătoare devenise începutul unei libertăți noi.
Casa mea nu mai era doar o construcție.
Era locul în care, în sfârșit, mă alesesem pe mine însămi.
