Radu și-a trecut mâna prin păr.
— Valentina, nu este ceea ce crezi.
— Atunci explică-mi întâlnirea cu notarul.
— Voiam doar să construim ceva împreună.
— Cu casa mea drept garanție?
— Casa noastră. Suntem căsătoriți.
Valentina l-a privit lung.
— Nu. Casa este a mea. Moștenirea lăsată de mama mea.
— De ce vorbești de parcă aș fi un străin?
— Pentru că un soț nu își convinge familia să comploteze împotriva soției lui.
Radu și-a pierdut calmul.
— Exagerezi.
— Eu exagerez?
A deschis telefonul și a apăsat pe o înregistrare. După convorbirea de dimineață, salvase automat apelul.
Vocea Monicăi a umplut bucătăria.
„Are 32 de ani… Nu va avea curaj să divorțeze…”
Radu a rămas nemișcat.
Când înregistrarea s-a terminat, și-a coborât privirea.
— Mama și Monica au mers prea departe.
— Dar tu?
Nu a răspuns.
Acel răspuns tăcut a durut mai mult decât orice explicație.
— Știai de tot planul? a întrebat ea.
După câteva clipe, el a dat din cap.
— Da.
Valentina a simțit o liniște ciudată.
Nu furie.
Nu șoc.
Doar claritate.
În sfârșit vedea lucrurile așa cum erau.
