Nu a vorbit despre cifre.
A vorbit despre oameni.
— Dacă un client intră flămând și iese umilit, am pierdut mai mult decât o vânzare, a spus el. Am pierdut ceva din noi.
Era liniște deplină.
Apoi a anunțat primul program al fundației: fiecare magazin urma să aibă un raft special cu alimente de bază — făină, ulei, zahăr, conserve — plătite din fondurile fundației, pentru familiile cu adevărat în nevoie, recomandate de primării sau biserici.
Fără poze.
Fără publicitate.
Doar ajutor.
În următoarele luni, am văzut lucruri pe care nu le-am văzut în șaptezeci de ani de afaceri.
Un bărbat trecut de cincizeci de ani, fost deținut, angajat la depozit, care muncea de rupea pământul și venea zilnic cu zece minute mai devreme.
O mamă singură care a primit sprijin pentru chirie și, după un an, a venit cu o prăjitură făcută în casă să mulțumească.
Un adolescent bursier, copil de fost condamnat, admis la Facultatea de Medicină din București.
Într-o seară, Alexandru a venit la mine cu un dosar sub braț.
— Domnule Hârjoi, am cifrele pe primul an.
