…iar lecția asta nu mi-a adus liniște imediat.
La câteva săptămâni după ce am pus pe picioare fundația, telefoanele au început să sune mai des decât de obicei.
Unii mă felicitau.
Alții mă făceau nebun.
Ruda mea, un văr de gradul trei pe care nu-l mai văzusem de douăzeci de ani, a venit personal la vilă. A intrat fără să-și șteargă pantofii și a început să ridice tonul chiar în holul mare, sub candelabrul de cristal.
— Dai sute de milioane de lei unor pușcăriași și cerșetori? Și familiei ce-i rămâne?
M-am uitat la el calm.
— Familia mea nu m-a căutat când dormeam trei ore pe noapte ca să țin magazinele pe linia de plutire.
A plecat trântind ușa.
În oraș, vestea se răspândise repede. Unii angajați erau nesiguri. Se temeau că schimbările vor aduce tăieri, restructurări, haos.
Alexandru a convocat o ședință generală în depozitul central din Craiova.
Nu a vorbit despre profit.
