Mama a apărut prima în hol, aranjându-și bluza, cu zâmbetul acela forțat pe care îl folosea când voia să pară nevinovată.
— Daria! Ai ajuns devreme.
— Se pare că da.
Am intrat în sufragerie și am pus prăjiturile pe măsuță.
— La fix, probabil. Deși cred că am ratat partea cea mai amuzantă.
Horia s-a înroșit. Mătușa Tina se uita în pahar. Tata și-a dres vocea, iar mama a încercat să dreagă totul cu un râs subțire.
— Puiule, glumeam și noi.
Am privit-o drept în ochi.
— Perfect. Atunci explicați-mi gluma.
Nimeni nu a spus nimic.
— Partea amuzantă a fost când am renunțat la mâncare ca să vă ajut? Sau când m-ați făcut proastă?
— Nu fi dramatică, a murmurat mătușa Tina.
Am zâmbit. Și cred că atunci au înțeles că nu mai eram aceeași.
— Dramatic ar fi fost să plâng pe hol. Eu doar pun o întrebare simplă unor oameni care au crezut că n-o voi pune niciodată.
Tata s-a ridicat.
