Ca și cum cineva încercase recent să-l deschidă.
Inima îmi bătea atât de tare încât o simțeam în gât.
Am introdus cheia.
Lacătul a cedat.
Ușa s-a deschis încet.
Mirosul de lemn vechi și ulei de motor m-a lovit instantaneu.
Totul părea exact așa cum îl lăsase Mihai.
Bancul de lucru.
Rafturile.
Borcanele cu șuruburi.
Radioul vechi.
Cana lui de cafea.
M-am apropiat de banc.
Atunci am observat că sertarul de jos era întredeschis.
Nu fusese niciodată așa.
L-am tras.
Înăuntru se afla mănușa pereche.
Și un plic.
Pe el era scris numele meu.
„Pentru Elena. Dacă nu mai sunt aici.”
Mâinile îmi tremurau.
Am rupt plicul.
Înăuntru erau mai multe pagini scrise de mâna lui Mihai.
Primele rânduri mi-au tăiat respirația.
„Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că bănuiala mea s-a confirmat. Fratele meu, Raymond, încearcă de ani de zile să pună mâna pe ceea ce am construit.”
Am continuat să citesc.
Pe măsură ce înaintam, simțeam că lumea mea se clatină.
Mihai ținuse un jurnal.
Ani întregi.
Notase tot.
Dispariția unor bani.
Dispariția unor acte.
