Împrumuturi care nu fuseseră niciodată returnate.
Dar partea cea mai gravă venea la final.
Cu șase luni înainte să moară, descoperise că Raymond încercase să falsifice documente legate de terenul familiei.
Teren care, între timp, ajunsese să valoreze o avere.
Mihai adunase copii ale documentelor.
Semnături.
Fotografii.
Date.
Totul era în același sertar.
Am rămas pe scaun aproape o oră.
Nu-mi venea să cred.
Omul pe care îl primisem la masă ani la rând.
Omul care plânsese la înmormântare.
Omul care mă îmbrățișase și îmi spusese că va avea grijă de mine.
Încerca să ne fure.
Atunci am înțeles de ce venise atât de des în ultimele săptămâni.
De ce întrebase mereu dacă am început să fac ordine în șopron.
De ce părea atât de interesat de lucrurile lui Mihai.
Nu venea din dragoste.
Venea după dovezi.
Am sunat imediat la fiica mea.
Caroline a ajuns într-o oră.
A citit scrisoarea.
A citit jurnalul.
La final era albă la față.
— Nu-mi vine să cred.
— Eu da.
Pentru prima dată, toate piesele se așezau la locul lor.
Am decis să-l chemăm pe Raymond la prânz în duminica următoare.
Nu pentru o discuție.
Pentru adevăr.
A venit exact la ora stabilită.
Zâmbitor.
Relaxat.
Convins că încă deține controlul.
Zâmbetul i-a dispărut în clipa în care a văzut plicul pe masă.
