Tăcerea care s-a așternut după acele cuvinte a fost mai grea decât orice.
Am simțit cum toate privirile se lipesc de mine. De noi.
— Nu te-am furat, a spus tata, cu voce joasă. Dar… are dreptate într-un singur lucru.
Mi-am strâns mâinile.
— Nu sunt tatăl tău biologic.
Cuvintele lui nu m-au rupt. Nu cum s-ar fi așteptat toți.
Pentru că, în acel moment, nu sângele conta.
Ci tot ce făcuse pentru mine.
Femeia a făcut un pas înainte.
— Sunt mama ta. Te-am lăsat la el doar pentru o noapte. Doar pentru o noapte!
Tata a închis ochii pentru o clipă.
— Nu te-ai mai întors.
— Am încercat! a izbucnit ea. Dar nu m-ai lăsat!
Un profesor din apropiere a intervenit calm:
— Nu este adevărat. Toată lumea își amintește. El a venit la absolvire cu un copil în brațe. Singur.
Am simțit cum ceva în mine se liniștește.
M-am întors spre tata.
— De ce nu mi-ai spus?
A înghițit în sec.
— Pentru că aveam 17 ani… și mi-a fost teamă. Am crezut că dacă vei ști că ai fost abandonată, te va durea mai mult.
A făcut o pauză.
