La toate dovezile că munca ei schimbase vieți.
Apoi a zâmbit.
Un zâmbet pe care nu-l mai văzusem de luni întregi.
— Cred că luni trebuie să mă duc la școală.
Am râs.
— Cred și eu.
Mai târziu, stând pe canapea, înconjurați de flori, m-am gândit la momentul în care intrasem pe poartă.
Pentru câteva minute fusesem convins că trandafirii ascund o trădare.
În realitate, ascundeau ceva mult mai puternic.
Dovada că bunătatea lasă urme.
Că oamenii observă mai mult decât credem.
Și că uneori, exact când ești gata să renunți, lumea găsește o cale să-ți amintească cât de important ești.
