Am deschis dosarul cu grijă, lăsând fiecare secundă să apese peste liniștea din cameră.
— Haideți să clarificăm, am repetat, ridicând privirea spre Ludmila Petrovna.
Zâmbetul ei devenise rigid.
— Ce anume vrei să clarifici?
— Paternitatea Marei.
Andrei a tresărit ușor, iar ea a ridicat imediat tonul:
— În sfârșit! Și eu spun de ani de zile că ar trebui făcut un test!
Am scos primul document și l-am pus în fața lor.
— Nu e nevoie de test.
Degetul meu s-a oprit pe semnătura clară, familiară.
— Andrei a recunoscut oficial copilul. În ziua nașterii. La spital.
— Asta nu înseamnă nimic! a izbucnit ea. Era tânăr, naiv—
— Mamă, ajunge, a spus Andrei, pentru prima dată mai ferm.
— Nu, nu ajunge! încerca ea să-l domine din nou.
— Ba da, a continuat el, ridicând vocea. Ajunge.
Camera s-a umplut de o tensiune apăsătoare.
Am scos următorul document.
— Și aici aveți extrasul de cont. Contribuțiile mele la bugetul familiei. Lună de lună. În ultimii ani.
Am lăsat hârtia să alunece pe masă.
— Așa că, vă rog, opriți-vă din a spune că trăiesc pe banii fiului dumneavoastră.
Fața ei s-a înroșit.
