— Mă, bunicul tău e tare!
— Cum îl cheamă pe cal?
— Mai vine pe aici?
— Ne plimbă și pe noi?
La început, Cristi a crezut că fac glume.
Dar nu glumeau.
În fiecare pauză apărea cineva cu aceeași întrebare.
Până și elevii din alte clase auziseră povestea.
Sâmbătă, când a mers la bunici, și-a făcut curaj.
— Bunicule…
— Spune, băiete.
— Colegii mei vor să te cunoască.
Bătrânul a râs.
— Și ce să facă cu mine?
— Vor să îi plimbi cu căruța.
A izbucnit într-un râs atât de sănătos încât și-a scos pălăria de pe cap.
— Ei, asta n-am mai auzit-o.
Apoi a ridicat din umeri.
— Dacă sunt cuminți, îi plimb.
Săptămâna următoare a venit din nou.
De data aceasta, copiii îl așteptau deja.
În căruță avea o găleată mare cu cireșe și câteva sticle cu apă rece.
Când a oprit lângă școală, elevii au alergat spre el.
— A venit!
— Uite-l!
— Pot să stau în față?
— Mai avem loc?
