Am rămas nemișcată.
Inima îmi bătea atât de tare încât aproape nu mai auzeam nimic.
— Nu poate fi adevărat, am șoptit.
— Întoarce-te și vezi singură, a spus vocea.
M-am întors.
Advertisements
În fața mea stătea un bărbat în uniformă militară.
Pentru o clipă am rămas fără aer.
— Unchiul Andrei?
El a zâmbit larg.
— Salut, puștoaico.
Nu-mi venea să cred.
Nu-l mai văzusem de aproape doi ani.
Știam că era plecat în misiune și că nu putea reveni acasă.
Cel puțin asta îmi spusese toată lumea.
— Cum ai ajuns aici?
— Cu multă alergătură și prea puține ore de somn, a răspuns el râzând.
Lacrimile pe care le ținusem în mine luni întregi au izbucnit deodată.
— Credeam că nu vine nimeni…
— Știu.
M-a strâns în brațe.
— De aceea am venit.
