Piața întreagă parcă încremenise.
Vânzătoarea se uita când la bătrână, când la femeia elegantă, fără să înțeleagă ce se întâmplă.
Cristina s-a apropiat încet de bătrână, cu ochii umezi.
— Doamna Elena… eu sunt Cristina Marinescu. Stăteam pe strada Viitorului, la blocurile vechi. Mama lucra aproape zi și noapte și mă lăsa singură acasă.
Bătrâna a clipit des, încercând să-și amintească.
Advertisements
— Cristina… fetița care citea poezii atât de frumos?
Femeia a început să zâmbească printre lacrimi.
— Da… eu.
Oamenii din jur ascultau acum în liniște deplină.
— Dumneavoastră erați învățătoarea mea. Mă luați după ore la apartamentul dumneavoastră, îmi făceați griș cu lapte și mă ajutați la teme până venea mama de la serviciu.
Vocea i s-a frânt ușor.
