— Dacă nu erați dumneavoastră, nu știu unde ajungeam.
Bătrâna a lăsat privirea în jos, stânjenită.
— Lasă, mamă… am făcut și eu ce am putut…
Dar Cristina deja își deschisese portofelul.
S-a întors spre vânzătoare.
— Câte lăzi de cireșe aveți aici?
Femeia a rămas blocată.
— Poftim?
— Le cumpăr pe toate.
Pentru o clipă, nimeni n-a spus nimic.
— Și le puneți frumos în pungi. Doamna Elena pleacă acasă cu ele.
Bătrâna a făcut imediat un pas înapoi.
— Nu, nu trebuie… eu doar voiam să gust una…
Cristina i-a prins mâinile cu blândețe.
— Ba da, trebuie. Pentru că un om nu uită niciodată cine i-a pus o farfurie caldă în față când era copil.
Vânzătoarea nu mai îndrăznea nici să ridice ochii.
