Când am ajuns la școală, sala era plină.
Elevi, profesori… toți în picioare.
Maria era în primul rând.
Pe scenă — directoarea și patru militari în uniformă de gală.
M-a văzut și mi-a aruncat o privire apăsată. Una care spunea clar că știa că greșise.
Apoi a început:
— Ieri, una dintre elevele noastre a fost rănită într-un mod care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată aici. Astăzi avem ocazia să corectăm o parte din această greșeală… și să onorăm un om care merita asta de mult timp.
Unul dintre militari a făcut un pas înainte.
Avea părul grizonat și o privire calmă.
S-a uitat direct la Maria.
— Tatăl tău… sergentul Andrei Popescu. Am servit împreună.
Maria și-a dus mâna la gură.
Militarul a deschis o cutie de catifea.
Înăuntru — o medalie.
Un murmur a trecut prin sală.
