Nu a mai venit niciun mesaj.
În schimb, Teodora a dispărut.
Definitiv.
A doua zi dimineață am vorbit mult.
Sara a recunoscut ce nu voise să vadă ani la rând.
Că confundase sacrificiul cu loialitatea.
Și exploatarea cu prietenia.
— Credeam că dacă mă opresc din a o ajuta sunt un om rău.
— Nu. Un om bun nu trebuie să se lase secătuit.
A tăcut o clipă.
Apoi a spus:
— Nu o mai vreau în viața mea.
Și n-a fost spus cu furie.
Ci cu liniște.
Ceea ce era mult mai definitiv.
Viața nu s-a schimbat miraculos.
Maria tot plângea noaptea.
Sara încă se recupera.
Dar ceva se limpezise.
Într-o după-amiază am găsit-o la fereastră, ținând copilul.
S-a întors spre mine și a zâmbit.
— Știi ce e ciudat? Credeam că pierd ceva important dacă o pierd pe Teodora. Dar simt că am primit ceva înapoi.
