Alexandru s-a aplecat la nivelul lui Matei.
— Pentru că, acum treizeci de ani, eram eu copilul flămând. Și mama mea spunea exact aceleași cuvinte.
În dimineața următoare, Lucia a mers la adresă. Nu pentru bani. Pentru adevăr.
Alexandru i-a oferit un loc de muncă stabil în firmă, la birou. Nu milă. Șansă.
Câteva luni mai târziu, Lucia avea din nou o casă. Matei mergea la grădiniță. Masa nu mai era o întrebare.
În Ajunul următor, pe masă era cozonac. Mult.
Lucia s-a uitat la fiul ei și a șoptit:
— Anul ăsta… avem cină.
Iar Matei a zâmbit, cu gura plină și inima întreagă.
