Când a văzut fotografia, femeia a pălit.
— De unde ai asta? a șoptit.
Atunci am știut.
Știa ceva.
— Spune-mi adevărul, tanti Elena.
S-a așezat greu pe scaun și și-a frecat mâinile.
— Taică-tu avea datorii mari… foarte mari. Împrumutase bani ca să salveze firma unui prieten. Numai că omul ăla l-a lăsat baltă.
— Cine era Victor Stănescu?
Femeia și-a făcut cruce.
— Un om periculos.
Mi-a povestit că în ultimele luni înainte să moară, tata era disperat. Veneau oameni la ușă. Sunau noaptea. Odată chiar îl amenințaseră în fața blocului.
Și atunci mi-am amintit.
În seara dinaintea accidentului, îl văzusem pe tata plângând în balcon. Nu-l mai văzusem niciodată așa.
Crezusem că era doar obosit.
M-am dus direct la poliție cu actele.
La început nu voiau să mă bage în seamă. Dar când au văzut fotografia și datele de pe documente, lucrurile s-au schimbat.
După două săptămâni, m-au chemat iar.
Un comisar mai în vârstă m-a privit lung.
— Credem că părinții tăi încercau să fugă.
Mi s-a strâns stomacul.
— Cum adică?
— Mașina lor n-a avut defecțiuni. Dar cineva umblase la frâne.
Am rămas fără aer.
