Pentru prima dată, nu mai încerca să pară perfectă.
După câteva clipe, s-a întors către Andrei și i-a întins inelul.
— Cred că acesta îți aparține.
Andrei l-a luat fără să spună nimic.
Apoi s-a întors spre mine.
Și, în mijlocul acelei tăceri încărcate de emoție, a îngenuncheat din nou.
— Bianca, vrei să fii soția mea?
De data aceasta nu a mai existat nimeni care să ne întrerupă.
Lacrimile îmi curgeau pe obraji.
— Da, am răspuns. Da, vreau.
Mi-a pus inelul pe deget.
Diamantul era mic.
Dar pentru mine strălucea mai frumos decât orice bijuterie din lume.
În acea seară am înțeles că adevărata valoare a unui om nu stă în conturi, mașini sau case.
Ci în felul în care îi tratează pe ceilalți.
Iar mama, după mulți ani, își amintise în sfârșit acest lucru.
