— Nu este ceea ce pare.
— Ba exact asta este.
Tăcerea s-a așternut peste cameră.
Ana și-a scos telefonul.
A format un număr.
— Bună seara. Sunt Ana Ionescu. Aș vrea să vorbesc urgent cu avocatul meu.
Andrei a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.
În următoarele două zile, viața lui s-a prăbușit.
Casa era cumpărată înaintea căsătoriei și era pe numele Anei.
Mașinile erau pe numele ei.
Majoritatea investițiilor îi aparțineau.
Conturile comune au fost blocate.
Cardurile suplimentare au fost anulate.
Pentru prima dată după mulți ani, Andrei a înțeles că farmecul și minciunile nu îl mai puteau salva.
A plecat din casă cu o singură valiză.
Bianca a dispărut aproape imediat.
În momentul în care a înțeles că nu există averea pe care și-o imaginase, nici nu i-a mai răspuns la telefon.
Câteva săptămâni mai târziu, Andrei era complet singur.
Într-o dimineață a apărut la poarta casei.
Ana îl privea de pe terasă.
— Am greșit.
— Știu.
— Putem vorbi?
— Nu.
— Te rog.
Ana a zâmbit trist.
— Omul pe care l-am iubit nu mai există. Sau poate că nu a existat niciodată.
Și a închis poarta.
Pentru totdeauna.
În acea seară, Maria a venit să-i aducă niște documente.
Femeia încă se simțea vinovată că nu vorbise mai devreme.
Ana a îmbrățișat-o.
— Nu ai distrus tu căsnicia mea.
