— Atunci cine?
— Adevărul.
Maria a început să plângă.
Dar de data aceasta erau lacrimi de ușurare.
Au trecut câteva luni.
Viața nu s-a reparat peste noapte.
Au existat nopți cu lacrimi.
Întrebări fără răspuns.
Momente de singurătate.
Dar încet, Ana a început să respire din nou.
Să zâmbească.
Să trăiască.
Și într-o dimineață, privind răsăritul din grădina casei sale, a realizat ceva.
Nu pierduse totul.
Pierduse doar un om care nu o meritase niciodată.
Iar pentru prima dată după foarte mulți ani, s-a simțit cu adevărat liberă.
