Cineva a scăpat un telefon pe asfalt.
Andrei îl privea fără să înțeleagă ce se întâmplă.
Ministrul a continuat:
— Andrei Popescu este unul dintre cei mai străluciți elevi pe care i-a avut România în ultimii ani. A învățat în frig, în sărăcie și fără părinți, iar astăzi statul român îi oferă bursă integrală și acces la orice universitate dorește.
Câțiva profesori au început să aplaude timid.
Apoi aplauzele s-au răspândit în toată curtea.
Elevii care râseseră mai devreme își coborau acum privirea rușinați.
Andrei simțea că îi tremură genunchii.
Nu mai auzea decât zgomotul inimii lui și aplauzele care păreau ireale.
Doamna Eleonora încerca să spună ceva, însă ministrul s-a întors direct spre ea.
— Dumneavoastră nu aveți ce căuta într-o instituție de învățământ.
Femeia a încremenit.
— Cum să umiliți un copil pentru că este sărac? Cum să-i interziceți accesul la examen pentru niște pantofi rupți? Rolul unui profesor este să ridice elevii care au nevoie de ajutor, nu să-i distrugă în fața colegilor.
Eleonora a început să plângă.
— Vă rog… eu…
— Sunteți suspendată din funcție începând de astăzi, a spus ministrul fără ezitare. Inspectoratul va deschide imediat o anchetă disciplinară.
Femeia și-a dus mâna la gură, iar catalogul i-a alunecat pe asfalt.
În toată viața ei nu fusese umilită în asemenea fel.
Dar pentru prima dată, nimeni nu i-a mai sărit în ajutor.
Ministrul s-a întors apoi spre Andrei, iar tonul lui s-a schimbat complet.
— Hai, tinere. Simularea te așteaptă.
