Șoferul de autobuz se enerva de fiecare dată când bătrânica urca și plătea cu monede numărate una câte una. În dimineața în care nu a mai apărut în stație, a început să descopere un adevăr pe care nu și l-ar fi imaginat niciodată…

Cu mâinile strânse pe baston.

Costel s-a apropiat și i-a spus simplu:

— Ne-ați lipsit.

Bătrâna a zâmbit.

Apoi a răspuns încet:

— Mulțumesc că ai ținut locul picioarelor mele cât timp ele n-au mai putut merge.

Și atunci toți au înțeles.

Femeia aceea nu făcea drumul zilnic pentru ea.

Îl făcea pentru cineva care, în fiecare dimineață, aștepta să audă poarta deschizându-se.