Apoi, într-o dimineață luminoasă de mai, oamenii din stație au observat o figură cunoscută.
Tanti Ileana.
Mai slabă.
Sprijinită într-un baston.
Dar zâmbind.
Autobuzul a oprit.
Ușa s-a deschis.
Iar femeia a urcat încet treptele.
Pentru câteva secunde s-a făcut liniște.
Costel a privit-o prin oglindă.
Apoi a oprit motorul.
S-a ridicat de la volan.
Și a început să aplaude.
Un călător i s-a alăturat.
Apoi altul.
Și încă unul.
În câteva clipe, întregul autobuz răsuna de aplauze.
Ileana a rămas nemișcată.
Cu ochii umezi.
