Și acum, după atâția ani, stăteau în fața ei.
Bărbatul cu costumul maro a făcut un pas înainte.
„Eu sunt Andrei.”
Cel din mijloc: „Mihai.”
Femeia: „Ioana.”
Simona îi privea fără să poată vorbi.
„Noi suntem cei trei copii,” a spus Ioana, cu vocea tremurată. „Pe care i-ai hrănit când nu aveam nimic.”
Simona a dus mâna la piept.
„Voi…?”
Andrei a zâmbit, de data asta pe bune.
„Am crescut.”
Mihai a continuat:
„Am fost luați într-un program de protecție. Am învățat. Am muncit. Ne-am ținut unul de altul.”
Ioana a făcut un semn spre mașini.
„Fiecare dintre ele e a noastră.”
Simona a simțit cum i se umezesc ochii.
„Eu doar v-am dat de mâncare…”
Andrei a clătinat din cap.
„Ne-ai dat demnitate.”
