Drumurile.
Autobuzul.
Graba.
Toate aveau un motiv.
Și nu era unul egoist.
În seara aceea a luat sacoșa și a pornit spre satul vecin.
Acolo a găsit o casă mică.
Curată.
Liniștită.
Și o femeie foarte bătrână, imobilizată la pat.
Când l-a văzut intrând, prima întrebare a fost:
— Ileana e bine?
Nu a întrebat de medicamente.
Nu a întrebat de mâncare.
Nu a întrebat de nimic altceva.
Doar de sora ei.
Atunci Costel a înțeles cât de puternică era legătura dintre ele.
În lunile care au urmat, a devenit puntea dintre cele două surori.
În fiecare seară oprea la casa Ilenei.
Lua sacoșa pregătită.
Asculta instrucțiunile.
— Vezi dacă a mâncat.
— Întreab-o dacă mai are lemne.
— Spune-i că mă gândesc la ea.
Apoi mergea mai departe.
Și la întoarcere aducea răspunsurile.
— Trandafirii au înflorit.
— Te salută.
— Îi este dor de tine.
Au trecut aproape trei luni.
