L-am privit doar cum pleacă grăbit din salon.
Pe la prânz, telefonul a început să vibreze.
Un mesaj.
„Ce ai făcut?”
Apoi altul.
„De ce e contul gol?”
Și apoi apel.
Am răspuns.
Respira greu.
— Am fost la bancomat. Nu pot scoate nimic. Scrie că sunt popriri. Și cont comun închis. Ce ai făcut?!
Am inspirat adânc.
— Mi-am protejat banii. Și pe mine.
La capătul celălalt s-a lăsat liniștea.
— Ai vorbit cu un avocat?
— Da.
— Ai depus plângere?
— Da.
Vocea i s-a subțiat.
— Nu poți să-mi faci asta.
M-am uitat la ghipsul alb, gros.
— Ba pot.
În următoarele săptămâni, viața mea s-a schimbat pas cu pas.
Nu peste noapte. Nu cu artificii.
